Astazi, 7 martie 2011 a inceput Postul cel Mare al Sfintelor Pasti- perioada de meditatie, o perioada ce atarna foarte mult in viata crestin-ortodoxa. In acest rastimp, avem obligatia de a purta mai multa grija de sufletul nostru, de a gandi la cele vesnice. Daca pana acum am mai ,,amanat” vremea smereniei si a pocaintei, acum este timpul sa ne indreptam privirile si peste aceste doua mari aspecte ,,vitale” pentru viata crestinilor. Pana acum, am avut o serie de duminici in care pericopele evanghelice ne implicau incetul cu incetul si ne pregateau pentru aceasta perioada. ,,Pilda vamesului si a fariseului”, ,,Pilda fiului risipitor” de pilda, sunt doua exemple ce ne vorbesc despre modelul de rugaciune si de smerenie, alcatuind astfel doua tablouri fascinante, al vamesului si al fariseului- doua personaje in antiteza ca atitudine de rugaciune, si cel al fiului care cade la pieptul parindelui dupa ce ,,isi vine in fire” formand astfel un portret de pocainta adevarata, ca, mai apoi ,,Infricosatoarea Judecata” si ,,Duminiza izgonirii lui Adam din Rai” sa vin in completarea acestora si sa intensifice totodata ideea smereniei, a pocaintei, a cugetarii, a stapanirii de sine, a meditatiei.
Toate acestea sunt bine-randuite de Biserica Ortodoxa si de Sfintii Parinti care ne indeamna la pocainta. Intrand in Postul cel Mare, tot Biserica Ortodoxa a randuit o serie de slujbe speciale tot cu acest caracter, al pocaintei si al smereniei, al sufletului care isi aduce aminte de multimea pacatelor sale. Astfel, incepem prima saptamana din Post cu Canonul cel Mare al Sfantului Andrei Criteanul, care ne aduce adeseori aminte, pe parcursul sau de vames si de alte fete biblice care, prin infatisarea lor, puse in comparatie cu sufletul nostru supus pacatelor, ne dam seama de nevrednicia noastra si de lungimea uriasa a drumului pe care il avem de strabatut pana la virtute, la curatie. Canonul cel Mare se termina cu rugaciunea Sfantului Efrem Sirul, in 3 stari, fiecare stare insotita de cate o metanie:
,,Doamne si Stapanul vietii mele, duhul trantaviei, al grijii de multe, al iubirii de stapanire si al grairii in desert, departeaza-l de la mine.
Iar duhul curatiei, al gandului smerit, al rabdarii si al dragostei daruieste-l mie, slugii Tale.
Asa, Doamne, imparate, daruieste-mi sa-mi vad greselile mele si sa nu osandesc pe fratele meu, ca binecuvantat esti in vecii vecilor. Amin!”
Avand toate acestea- si faptul ca cuvantul ,,post” nu se refera numai la abtinerea de buna-voie de la unele alimente (de dulce: laptele si derivatele lui, carnea si toate produsele ce provin de la animale), ci si la ,,postul spiritual”, adica stapanirea de sine, gandul smerit, straja cuvintelor si a faptelor- putem trece cu bine peste perioada de post, capatand astfel harul Duhului Sfant si multimea virtutilor izvorate de la El.
Postul Pastilor este o buna perioada in care putem savarsi fapte de milostenie in numele Sfintei Treimi sau a unor persoane adormite, dar si o perioada in care este necesara Taina Spovedaniei si a Impartasaniei.
Sa-l rugam pe Bunul Dumnezeu sa ne invredniceasca a trece cu bine Postul, fara a fi supusi ispitelor sau abaterilor, ca mai apoi, cu indraznire sa marturisim toate pacatele noastre, si, cu inima curata si faclia sufletului nostru, precum fecioarele au intampinat Mirele Ceresc, asa sa primim si noi Invierea Domnului cea de-a treia zi, sa gustam din slava cereasca, din biruinta pe care Hristos-Domnul a adus-o asupra mortii si asupra diavolului, iar Lumina Sfanta sa rasfranga asupra noastra Darul Duhului Sfant!
AMIN!


Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu